Actualitate

Legea asociațiilor de proprietari: Guvernul nu susține modificarea propusă de PSD

Guvernul României nu susține inițiativa de modificare a Legii 196/ 2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor pe care deputații PSD Dorel-Gheorghe Căprar și Adrian Todor au propus-o. Aceasta a trecut deja de Senat și se află pentru dezbatere la Camera Deputaților, care este decizională. Punctul de vedere trimis de Guvern arată că liberalii nu susțin proiectul.

Inițiativa legislativă propune o amplă modificare pentru Legea asociațiilor de proprietari, dintre care Guvernul menționează:

– eliminarea prevederilor care reglementează profesionalizarea administratorilor de condominii;

– eliminarea relației între autoritatea administraţiei publice locale și asociaţiile de proprietari care are ca scop controlul activităţii acestora din urmă;

– eliminarea măsurilor privind eficientizarea și transparentizarea gestiunii fondurilor asociaţiilor de proprietari la vedere, prin contul unic al asociației și gestiunea contabilă a asociației în partidă simplă;

– eliminarea reglementărilor privind asociaţiile de chiriaşi;

– eliminarea procedurii care are ca efect transparentizarea activității asociației de proprietari;

– eliminarea unor măsuri de transparentizare privind gestiunea financiar-contabilă a fondurilor asociației de proprietari;

– eliminarea prevederilor care reglementează raporturile dintre furnizorii serviciilor de utilități publice și asociaţiile de proprietari, precum și a celor privind facturarea individuală la nivel de proprietar în cadrul condominiilor.

Faţă de principalele propuneri de modificare și completare a Legii nr.196/2018, menţionate mai sus, Guvernul își exprimă îngrijorarea cu privire la intenţia iniţiatorilor proiectului de lege de a anula majoritatea obiectivelor și a realizărilor principale ale Legii nr. 196/2018, printre care transparentizarea activității asociaţiilor de proprietari și a gestiunii financiar-contabile a acestora, profesionalizarea administratorilor de condominii și creşterea calităţii serviciilor de administrare, asigurarea drepturilor legitime ale proprietarilor și îndeplinirea obligaţiilor corelative acestora, precum și utilizarea fondurilor asociației de proprietari numai conform adunării generale sau a deciziei comitetului executiv.

Click pentru a citi integral punctul de vedere al Guvernului cu privire la Legea asociațiilor de proprietari.

Click pentru a citi forma adoptată de Senat


Vei primi gratuit newsletterul săptămânal ce cuprinde știri exclusive și revista presei despre proprietari, locatari și chiriași, dacă te abonezi aici:


Citește și:

5 thoughts on “Legea asociațiilor de proprietari: Guvernul nu susține modificarea propusă de PSD

  1. Am citit opinia guvernului. Pare Ok după mine. Dar totuși văd că nimeni nu sesizează că legea 196 are o altă mare hibă: obligă pe președinte, chiar dacă și-a dat demisia sau i-a expirat mandatul, să îndeplinească atribuțiile de președinte până la alegerea unui alt președinte. Dacă nimeni nu acceptă să preia funcția, acesta poate rămâne „pe veci” obligat să depună o muncă pe care nu o mai dorește chiar dacă este remunerată. Este cazul blocului meu, unde din 2017 președintele a demisionat împreună cu restul C.E., deci înainte de apariția prevederii absurde (sau incomplete) de obligare a demisionarului să presteze pe termen nelimitat obligațiile de care s-ar vrea dezlegat prin demisie. Această prevedere „sperie” pe oricine ar vrea să preia președinția, fiindcă nu știe dacă va prelua cineva funcția de la el sau nu la finalul mandatului. Oricum doritori de a se „lega la cap” sunt greu de găsit, iar prevederea respectivă e un argument suplimentar de a refuza îndeplinirea unei obligații civice prevăzute de lege pentru toți proprietarii, de a participa la organizarea și conducerea asociației în structurile acesteia.
    Cred că legea ar trebui să prevadă clar o soluție obligatorie în cazul în care nimeni nu se oferă să preia funcții în CE și pe cea de președinte. Poate s-ar putea impune un sistem de „rotație” la conducerea asociației, care ar asigura o succesiune normală ținând cont totuși de bonitatea și pregătirea persoanelor respective care să fie acceptate de lege și de ceilalți membri ai asociației. De reținut că amenințarea cu amendarea asociației fiindcă nu e în stare să-și aleagă conducerea (au fost cel puțin 3 A.G. cu acest obiectiv) nu impresionează pe niciunul din proprietarii care n-au făcut parte niciodată din CE, iar ceilalți consideră că ei și-au făcut datoria civică când au acceptat să facă parte din CE o perioadă de timp. Încă ceva: blocul are numai 20 de apartamente, numai 3 din acestea furnizând până acum, din 2005 până acum, câte un președinte pe durate de 2, 4.și 6 ani respectiv. Există și un număr de 6 apartamente de unde nimeni nu a făcut parte niciodată din CE.

  2. Buna ziua.
    In Asociatii sunt proprietari de tot felul. E mai intelept sa candideze pt functii si sa fie alese persoanele care cunosc problemele. Rotatia proprietarilor in comitete ar face sa fie alese si persoane absolut nepotrivite. Consecintele ar fi proaste.

    1. Da, este adevarat ce spuneti. Nici nu poate fi impusa o responsabilitate pe care cineva nu o doreste sau pentru care nu are nici timp. Apoi intr-un condominiu pot fi multe persoane care nu au capacitate de exercitiu.

  3. Legea are multe lacune( sa nu le spunem aberatii) exemplu:
    ART. 28
    (1) Proprietarii din condominiu au dreptul să fie informați în legătură cu toate aspectele ce
    privesc activitatea asociației, să solicite în scris și să primească copii după orice document al
    acesteia. Proprietarii care solicită copii după documentele asociației de proprietari vor suporta
    costul de multiplicare a acestora.
    Deci proprietarul are dreptul sa ceara copie de pe chitanta mea, sau a vecinului.
    pote solicite copie de pe actul meu de proprietate care face parte din documentele asociatiei (legea nu distinge numai cele emise de asociatie,iar ce nu este spacificat nu se subintelege, cu atat mai mult ca specifica „dupa orice document”. pote cere copie de pe adresa mea de solicitare adresata asociatiei, pote cere copie de pe orice document care se afla depus la asociatie, inclusiv copia cartii mele de identitate. Legea este abuziva si incalca protectia datelor cu caracter personal. Daca nu-i dai copii se poate adresa organelor primariei care au obligatia sa te amendeze pentru ca nu i-ai dat copii dupa orice document solicitat.Si ei sunt constienti de absurdul prevederii legale, dar nu sunt pusi sa o discute ci sa o aplice chiar daca nu sunt de acord cu ea.
    poti cere copie de pe toate documentele asociatiei care se incadreaza in termenul de pastrare, adica poti cere tone de hartie daca vrei,fara restrictie de timp/perioada, numai ca asa vrei tu, poti cere si de zeci de ori pe zi sau saptamana, legea nu te limiteaza, legea creaza posibilitatea abuzului de drept, fara posibilitatea stoparii lui.
    Atunci pentru ce mai ai prasedinte, comitet, cenzor si administrator, pentru ce mai sunt alegeri, pentru ce mai sunt prevazute atribuţile de control ale conducerii asociatiei ? etc. Este normal ca proprietarul sa aiba acces al documente care care il privesc pe el, sau care il afectează, daca mai pastrează suspiciunea dupa ce s-a adresat in scris conducerii asociatiei şi a obtinut punctul de vedere al cenzorului, dar sa dai un drept nelimitat este aberant si incalca normele europene cu privire la datele cu caracter personal, dand posibilitatea oricui sa sicaneze abuziv asociatia, crescand volumul de activitate,creind presiune inutila asupra personalului asociatiei.
    Acesta lege nu-şi poate extinde aria si la nivelul primariilor pentru a vedea toate contractele incredintate, a vedea toate preturile de achizitie, etc, sau chiar la nivelul national sa poti cere copii după orice document pentru ca banii sunt platiti tot de noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *