FALT cere procedură simplificată pentru actualizarea datelor pentru conturile bancare ale asociațiilor
Federaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara (FALT) a cerut Băncii Naționale și Băncii Transilvania o procedură simplificată pentru actualizarea datelor pentru conturile bancare ale asociațiilor.
Operațiunea de actualizare a datelor este obligatorie, conform prevederilor Legii 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a Regulamentului BNR 2/2019.
La începutul anului 2021, asociaţiile de proprietari, asociaţiile şi fundaţiile (ONG-uri) au primit solicitări de la banci să se prezinte la bancă cu o serie de documente printre care şi extras din registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, de la Judecătorie, respectiv Tribunal.
„Pe lângă timp pierdut şi costuri, s-au aglomerat foarte mult cele două ghişee şi on line de la Judecătorie şi Tribunal, în plină pandemie,” a subliniat FALT, într-un comunicat de presă, explicând de ce a solicitat simplificarea procedurii.
FALT arată că, în urma acestor demersuri a primit un răspuns pozitiv, atât de la Banca Naţională, cât şi de la Banca transilvania, cu sediul în Cluj Napoca.
„Începând cu 17.03.2021 pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor, am simplificat documentaţia necesară pentru actualizarea asociaţiilor şi fundaţiilor (ONG). În cazul in care fundaţia/asociaţia se regăseste în registrele publice de pe site-ul Ministerului Justiţiei cu privire la asociaţii şi fundaţii, iar datele corespund cu cele din documentele oficiale ale entităţii, nu mai este necesară prezentarea Extrasului din Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor eliberat de Judecătorie, respectiv extrasului eliberat de Ministerul Justiţiei sau un Certificat eliberat de Grefa Judecatoriei/Tribunalului.
Totodată, precizăm că în cazul asociaţiilor de proprietari, având în vedere tipologia specială a acestora şi un risc tranzacţional scăzut asociat contului, dacă clienţii se află în imposibilitate de a prezenta un extras de la judecătorie care să conţină situaţia actuală a asociaţiei, actualizarea datelor se poate efectua în temeiul unei declaraţii pe proprie răspundere, dată de reprezentantul legal al asociaţiei, corelată cu prezentarea documentelor de identitate/a unui proces verbal al adunării proprietarilor asociaţiilor (în cazul în care sunt modificări cu privire la reprezentarea asociaţiei).
Cu privire la solicitarea copiilor actelor de identitate ale persoanelor alese din cadrul asociaţiei/fundaţiei, ţinem să precizăm că acestea sunt solicitate pentru identificarea beneficiarilor reali şi a reprezentanţilor acestor entităţi, fiind o obligaţie pe care Banca o are conform prevederilor legale, respective art.11, art.15 din Legea 129/2019 corelate cu art. 9 şi art.11 din Regulamentul BNR nr.2/2019.”
Citește și:
FALT: Operatorii de salubritate au obligația de a spăla pubelele