Revista Presei

Revista presei: Suntem pe ultimul loc în Europa la calitatea locuirii

Suntem cel mai supra-aglomerat stat din UE. Și în 2021, și în 2020. Dacă media europeană e la 18%, noi suntem la peste 40%. Calitatea locuirii poate fi măsurată în multe feluri. Una este supra-aglomerarea. În UE, în 2020, 17,8% din populație locuia într-o astfel de locuință, o pondere care a scăzut de la 19,1% în 2010, scrie hotnews.ro

În această perioadă, când costurile tot mai mari ale energiei electrice și gazului îi fac pe români să caute modalități de economisire, pentru a face față facturilor tot mai mari, este pusă tot mai mult în discuție problema repartitoarelor pentru căldură. Acestea își au susținătorii și oponenții lor, fiecare aducând argumentele pe care le consideră necesare în susținerea opiniilor lor. Avocatul Darius Marcu, din cadrul Baroului Mehedinți, este unul dintre specialiștii în domeniul juridic care a studiat cu atenție situația repartitoarelor de căldură, pe care o numește ”înșelăciune legalizată”. Avocatul Darius Marcu își susține opinia printr-o analiză făcută ”cu legea în mână”, într-un articol pentru bihorjust.ro

A dat în judecată primăria, iar acum primește câte 100 de lei pentru fiecare zi în care trotuarul din faţa casei nu e reparat. Un bărbat din Lugoj a demonstrat, cu ajutorul unui expert în construcții, că igrasia și infiltrațiile de apă din casa sa se datorează lucrarilor de mântuială făcute de primăria locală. Judecătoria i-a dat câștig de cauză, iar acum reclamantul așteaptă despăgubirile, potrivit dailybusiness.ro

Ești proprietar? Vei avea mai mulți bani de dat statului! Mai precis, cu 50% în plus, de majorare nefiind scutiți nici chiriașii, întrucât diferența se va reflecta în ratele achitate de aceștia proprietarilor, scrie click.ro.

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, le propune locuitorilor unui bloc a cărui mansardă a fost distrusă, în luna aprilie a acestui an, de un incendiu puternic, să fie de acord cu demolarea întregii mansarde, pentru ca municipalitatea să poată construi până la primele ninsori din acest sezon rece un acoperiş care să protejeze celelalte apartamente afectate de incendiu. În schimb, municipalitatea se obligă să acorde, în decurs de maxim un an, un sprijin financiar fiecărui proprietar de apartament de la mansardă, potrivit news.ro.

Pandemia nu a afectat negativ achiziția de locuințe și imobiliarele. Dimpotrivă, s-a construit mai mult, s-a cumpărat mai mult. Piața și-a urmat cursul, într-o perioadă cu dobânzi bune și creșteri salariale. Astăzi însă, în drum spre bancă, cumpărătorul trebuie să dribleze printre inflația în creștere, evoluția dobânzilor, dar și printre majorarea prețurilor la locuințe, potrivit panorama.ro

Proprietarii mai multor imobile din țară sunt suspectați că au primit bani ilegal de la stat, după ce au declarat că au cazat ucraineni, deși, în realitate, în casele lor nu stă niciun refugiat. Cele mai multe astfel de cazuri ar fi în Maramureș, arată stirileprotv.ro

Citește revista presei din domeniul problemelor locative și asociațiilor de proprietari săptămânal aici!


Vei primi gratuit newsletterul săptămânal ce cuprinde știri exclusive și revista presei despre proprietari, locatari și chiriași, dacă te abonezi aici:


2 thoughts on “Revista presei: Suntem pe ultimul loc în Europa la calitatea locuirii

  1. Multumesc pentru informatiile prezentate si pentru faptul ca ne aduceti in atentie diferite probleme legate de locuine si proprietari. Aceasta ne ajuta sa ne informam mai bine si ne ofera mai multe puncte de vedere asupra aceleiasi probleme. Asa putem rezolva, in mod eficient, situatiile legate de supra-aglomerarea, repartitoarele pentru caldura, impozite si dobanzi, cumpararea si vanzarea de locuinte si multe altele. Continuam sa-ti urmarim articolele!

  2. Cu acest material informativ si de actualitate, prin care poti sa te informezi constant, potentialii cumparatori si chiriasi vor fi la curent cu subiectele in voga precum cele legate de modul in care se pot reduce costurile si, in acelasi timp, gasi solutii in vederea obtinerii unor locuinte mai bune intr-o populatie supra-aglomerata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *