Revista Presei

Revista presei – 20 ianuarie: Zona evreiască din Cluj-Napoca devine terenul unui război imobiliar – un oraș pentru bogați

Vechea zonă evreiască din Cluj-Napoca a devenit terenul unui război imobiliar între locuitori și dezvoltatori imobiliari rapace. Pe fondul modificărilor urbanistice aprobate de Primărie, zona de case mici cu curte a fost invadată de blocuri, iar proprietarii sunt presați să-și vândă casele și curțile de teama mastodonților, arată un reportaj pressone.ro

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au anunţat, luni, că vor să achiziţioneze apartamente sau case de locuit pe teritoriul municipiului şi în localităţile învecinate pentru a le transforma în locuinţe de necesitate, potrivit g4media.ro

Rin Grand Hotel, hotelul din sudul Bucureştiului, de lângă târgul de maşini Vitan, o investiţie de 60 mil. euro, care stârnea controverse la lansarea din 2007, când era anunţat ca „cel mai mare hotel din Europa“, s-a închis pentru turişti şi va fi convertit integral în apartamente, arată zf.ro

Asociaţia Furnizorilor de Energie din România (AFEER), o organizaţie cu 34 de membri, furnizori şi traderi licenţiaţi şi activi pe piaţa de energie electrică şi/sau de gaze naturale, respinge cu fermitate afirmaţiile vehiculate în spaţiul public prin care furnizorii sunt acuzaţi de practici incorecte şi susţine că multe probleme au apărut din cauza întârzierilor şi neclarităţilor din legislaţie, informează news.ro

Cum ajunge asociaţia de proprietari să suporte chiria unui proprietar, scrie avocatul Gelu Pușcaș pentru adevarul.ro

Toate persoanele care, la sfârșitul lui 2021, dețineau mijloace de transport, clădiri sau terenuri sunt nevoite să plătească în acest an impozit pentru fiecare dintre bunurile amintite. Plata impozitelor se poate face în două tranșe, iar cei ce plătesc tot impozitul anual până la primul termen, respectiv până pe 31 martie, beneficiază de o reducere a acestuia, indiferent de care dintre cele trei impozite este vorba, reamintește impact.ro

Consiliul Local Ploiești a fost învins în instanță de un proprietar care a refuzat să plătească taxa de salubritate pentru imobilele nelocuite, potrivit observatorulph.ro

Primăria Mangalia a pus gând rău proprietarilor de terenuri și clădiri lăsate în paragină în stațiunile din sudul litoralului. Dacă nu iși îngrijesc sau repară proprietățile, vor fi supraimpozitați cu până la 500% în fiecare an, arată europafm.ro

Citește revista presei din domeniul problemelor locative săptămânal aici!


Vei primi gratuit newsletterul săptămânal ce cuprinde știri exclusive și revista presei despre proprietari, locatari și chiriași, dacă te abonezi aici:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *