Revista Presei

Revista presei 7 aprilie: Avizierele blocurilor s-au umplut de restanțieri

Rolul asociațiilor de proprietari

Nu mai avem nici bani de întreţinere. După valurile de scumpiri la alimente şi utilităţi, avizierele blocurilor din Capitală s-au umplut de restanţieri. Oamenii au de făcut o alegere incredibilă: îşi cumpără mâncare sau îşi plătesc facturile la zi. Aşa că mulţi taie din buget orice nu e nevoie de bază şi fac economii: stau pe întuneric, potrivit observatornews.ro

Primăria Sectorului 1 extinde programul ”Termoficare de la Soare” cu 2.000 de apartamente, a anunțat primarul Clotilde Armand. Prin acest program se instalează panouri fotovoltaice și pompe de căldură care pot fi folosite în paralel cu sistemul centralizat pentru încălzire și apă caldă. 90% din costuri sunt suportate de primărie, iar restul, maxim 1500 lei pe apartament, de proprietari, scrie hotnews.ro

Din cele 521 de asociaţii de proprietari, câte sunt în Craiova peste 150 sunt administrate de societăţi. Firmele specializate în administrare de condominii îşi dispută piaţa cu administratorii persoane fizice. Părerile proprietarilor sunt împărţite. Unii spun că este mai ieftin să angajezi o firmă decât să plăteşti salariul unui administrator. Alţii sunt de părere că administratorul persoană fizică este mai aproape de locatari, se îngrijeşte mai bine de rezolvarea problemelor de administrare. În Craiova sunt la acest moment peste 200 de administratori de condominii atestați şi şapte firme, mai mult pe gds.ro

Directorul Thermoenergy, Florin Paval, face un apel la asociatiile de proprietari din Bacău sa-si achite datoriile altfel compania de furnizare a energiei termice ar putea intra in imposibilitate de plata. Conform unui comunicat de presa transmis de Thermoenergy, asociatiile de proprietari au debite restante in valoare de peste 4 mil lei ( 800.000 euro ), scrie bacau.net

Dacă deții mijloace de transport, clădiri sau terenuri trebuie să plătești în acest an impozit pentru fiecare dintre aceste bunuri. Poți să plătești impozitele în două tranșe, iar cei care plătesc tot impozitul anual până la primul termen, respectiv până pe 31 martie 2022, beneficiază de o reducere a acestuia, indiferent de care dintre cele trei impozite este vorba, arată Playtech.ro

Primarul Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, vine în Consiliul Local cu o nouă propunere controversată, legată de aducțiunea de la Valea Uzului, pe care se produc avarii, deși a fost modernizată. Valentin Ivancea, președintele ADIB și al Consiliului Județean Bacău, afirmă că primarul Viziteu vrea să scape de responsabilități, ingnorând faptul că fosta RAGC, aflată atunci în subordinea directă a Primăriei, a implementat proiectul, nu Compania Regională de Apă. De asemenea, edilul ignoră o decizie a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), care îi cere să recupereze prejudiciul, potrivit ziaruldebacau.ro

Cât de util e un sistem fotovoltaic pe casă? În ultimii ani, sistemele fotovoltaice au căpătat o popularitate ieșită din comun, dar pe bună dreptate dacă ne gândim la avantajele pe care ele le oferă utilizatorilor lor, precum și la impactul aproape minim pe care îl au asupra mediului înconjurător, mai ales în raport cu eficiența lor din punct de vedere energetic, scrie obiectiv.info

Începând de luni, 4 aprilie, polițiștii locali ridică 24 de vehicule fără stăpân sau care au fost abandonate. Măsura vine după ce primarul Vergil Chiţac a semnat, săptămâna trecută, o nouă dispoziție prin care să fie ridicate mai multe vehicule care ocupă abuziv domeniul public. Este vorba despre trei maşini fără stăpân și 21 de maşini abandonate, care vor fi transportate în parcul de mașini al municipalității, situat pe strada Vârful cu Dor, relatează cugetliber.ro

Mai multe familii de sibieni care locuiesc în apartamentele ANL de pe strada Viitorului au primit în urmă cu câteva zile înștiințări de la Primăria Sibiu prin care li se pune în vedere să aducă locuințele la starea la care erau atunci când le-au fost încredințate, iar în caz contrar să le elibereze în termen de 15 zile. Motivele invocate, spun oamenii, nu sunt suficiente pentru o astfel de decizie, și vin cu argumente. Reprezentanții Primăriei, la rândul lor, spun că totul este legal, potrivit oradesibiu.ro

Citește revista presei din domeniul problemelor locative săptămânal aici!


Vei primi gratuit newsletterul săptămânal ce cuprinde știri exclusive și revista presei despre proprietari, locatari și chiriași, dacă te abonezi aici:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *