Asociațiile de locatari nu mai au niciun cuvânt de spus în fața instanțelor de judecată
Instanțele de judecată nu mai pot admite ca asociațiile de locatari care nu au personalitate juridică să stea în procesele de pe rol.
În termeni juridici, asociațiilor de locatari li se impută lipsa capacitate de folosință fără de care un proces nu poate avea loc. Atenție! Această excepție poate fi invocată și de instanță din oficiu, așa cum s-a întâmplat în cazul oferit spre exemplu.
„Din analizele textelor de lege invocate rezultă că asociația de proprietari devine persoană juridică de drept privat cu capacitate juridică, atunci când este înregistrată la judecătoria în a cărei bază teritorială se află condominiul. Ea este titulară asupra drepturilor și obligațiilor ce decurg din administrarea condominiului, precum și din raporturile cu persoanele fizice sau juridice care fac parte din asociația de proprietari, în condițiile legii. În justiție, asociațiile de proprietari sunt reprezentate, după caz, de președintele asociațiie de proprietari sau de un reprezentant delegat de președinte”, potrivit unei decizii pronunțate anul trecut de Tribunalul București, care a respins apelul făcut de o asociație de locatari.
Trebuie menționat însă că plata cheltuielilor de judecată nu a putut fi obținută de la asociația de locatari, fiind o cerere întreptată spre o persoană fără capacitate de folosință, care nu are cum să plătească sau cum să fie executată silit, dacă nu există din punct de vedere juridic.
Decizia Tribunalului București a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel București, care însă a dat aceeași soluție. A respins recursul ca inadmisibil, după ce Curtea a pus în discuție din oficiu excepția inadmisibilității. De această dată Curtea a admis plata cheltuielor de judecată către intimata reclamantă, adică asociația va trebui să plătească cheltuielile către proprietari.
Potrivit Legii 196/2018, asociațiile de locatari fără personalitate juridică nu mai pot funcționa. În realitate, lucruri sunt ceva mai diferite.
Citește mai mult: Haos în domeniul locativ: Mii de blocuri din țară nu au încă asociații de proprietari
Am trei dosare de ne plata la as.prop nr.18 bacau in urma descoperiri ca opreste apa mrteo fara drept care se scurge in pamint NU in canalizare in anii 2013,2014,2015,in urma sesizari sisteaza oprirea,medie de 200 lei x36 luni x3 blocuri=21600 lei.Instanta nu imi da voie sa vorbesc,favorizeaza AS.cer stramutarea anulata.Descopar ca NU au STATUT di anul 1998,intinpinare cunoaste ca acordul de asociat din 1999.Sesizare la Primaria Bacau si sustine neregurile.La primul dosar face executatea ,retine si la BT si casa de pensii.Dau si eu in instanta 2 dosare?????????? la avocatintrzice sa vorbeasca,la mijloc sant neregulile primariei si cunostintele in instanta.NU STIU CE SA MAI FAC??????
cer un sfat cei de facut