21 de blocuri din Simeria au rămas fără apă. Două dosare penale pentru delapidare pe numele administratorilor
Un număr de 21 de blocuri din Simeria, dar şi zeci de agenţi economici care au magazine în spaţiile de la parter au rămas fără apă rece din cauza datoriilor de 320.000 de lei pe care asociaţiile de proprietari de la aceste imobile le-au acumulat faţă de operatorul regional de apă ApaProd SA Deva.
„Sunt sute de persoane care nu mai au apă rece din cursul zilei de miercuri. Sunt afectate familii, copii, dar şi agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea la parterul blocurilor de locuit. Am solicitat operatorului de apă să renunţe la debranşări pentru că se va găsi o formulă de plată pentru datorii, unele vechi din anul 2015. Nu putem sta fără apă. Este o situaţie inacceptabilă. Am înţeles că Apaprod trebuie să-şi recupereze datoriile, dar ele nu pot fi achitate în câteva zile„, a declarat, joi, pentru Agerpres, primarul oraşului, Iulius Bedea, despre cele 21 de blocuri din Simeria.
El a menţionat că pe 29 martie a primit o înştiinţare de la operatorul de apă prin care era anunţat că vor fi debranşaţi consumatorii cu datorii, însă acestea nu pot fi achitate integral în câteva zile, fiind nevoie de un grafic de eşalonare.
În acest context, edilul local a menţionat că are programată o întâlnire, vineri, cu asociaţiile de proprietari din oraş şi cu reprezentanţii companiei de apă pentru a găsi o soluţie la această problemă.
Pe de altă parte, IPJ Hunedoara a informat joi că administratorul a două asociaţii de proprietari din oraşul Simeria este cercetat penal pentru că nu a depus banii încasaţi de la oameni pentru plata serviciilor de apă şi canalizare. Prejudiciul se ridică la 100.000 de lei.
„În cauză, poliţiştii au întocmit două dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, dosare aflate sub directa coordonare şi supraveghere a procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva„, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.
Operatorul regional de apă ApaProd SA Deva a anunţat că va sista furnizarea apei reci la toţi consumatorii cu datorii mai vechi de 45 de zile, în zona Simeria fiind emise 500 de somaţii de acest fel.
„Stimați utilizatori, Vă informăm că, odată cu ridicarea stării de alertă, a fost abrogată și Ordonanța de Guvern care interzicea debranșarea utilizatorilor de la serviciul de alimentare cu apă din motiv de neplată. În acest sens, toți clienții care înregistrează debite restante mai vechi de 45 de zile, către Apa Prod, sunt rugați să achite aceste debite în cel mai scurt timp posibil. Puteți achita factura direct la casieriile societății, la toate punctele PayPoint și 12 Centrul de plăți, la aparatele ROBO ale BRD sau online, pe site-ul societății. Pentru a evita debranșarea de la alimentarea cu apă, vă rugăm să achitați debitele restante”, a informat ApaProd.
Citește și: Nepăsare și ilegalitate: O asociație de proprietari din Făurei datorează 90 de mii de euro companiei de apă