Administrativ

Mii de blocuri fără apă și căldură în plină iarnă

Termoenergetica avarii

Mii de blocuri din toate sectoarele bucureștene nu au apă și căldură în plină iarnă. Termoenergetica și ELCEN au anunțat lucrări de intervenție, însă ținând cont de anotimp nu pot face prea mult în acest moment.

Termoenergetica a publicat astăzi un comunicat de 23 de pagini, cuprinzând peste 2.000 de blocuri afectate de avarii, din toate sectoarele.
Lista completă aici: Termoenergetica avarii

„Echipele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti S.A. lucrează în regim continuu pentru remedierea în cel mai scurt timp a tuturor lucrărilor. Vă comunicăm că sistemul de monitorizare a parametrilor tehnici – SCADA deţine date (informaţii transmise în timp real dispeceratelor de sector) pentru un număr de 836 din totalul celor 1027 puncte termice aflate în exploatarea Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti S.A. (CMTEB). Pentru punctele termice nemonitorizate SCADA (191) personalul CMTEB se deplasează periodic in teren in vederea efectuării verificărilor,” potrivit companiei.

Termoenergetica le transmite celor care se confruntă cu probleme privind furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi/sau căldură, iar adresa lor nu se regăseşte în listele publicate pe site, să sune și să facă sesizări către Termoenergetica.  

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, avartizat în mai multe rânduri că problemele Termoenergetica vor fi serioase în această iarnă, dar că tot ce se va putea face va fi un management de avarie.

Diminuarea datoriei Termoenergetica votată de CGMB

Consiliul General al Capitalei a adoptat un proiect de rectificare bugetară, care prevede majorarea fondurilor pentru diverse stimulente oferite de către PMB, dar şi diminuarea datoriei către ELCEN a Termoenergetica, în baza mecanismului SWAP de compensare a datoriilor.

„Este vorba de extinderea limitei pentru stimulentele pentru persoane cu dizabilităţi – adulţi şi copii – şi celelalte pe care le cunoaşteţi, pentru nou-născuţi, pentru femei însărcinate, pentru familii monoparentale şi pentru limitarea abandonului şcolar. Se acordă de către PMB toate aceste stimulente, însă limita prevăzută în buget a fost deja atinsă şi a fost nevoie ca noi să extindem această limită. De asemenea, limita a fost atinsă pentru subvenţia la căldură şi pentru subvenţia pentru transportul public”, a precizat Nicușor Dan.

Pe de altă parte, consilierul municipal PSD Aurelian Bădulescu a anunţat că grupul social-democrat va ataca în instanţă hotărârea care vizează mecanismul SWAP de compensare a datoriilor, acuzând că acesta nu respectă prioritatea arieratelor şi ar putea prejudicia bugetul de stat.

„Aţi înţeles să ascundeţi prin acest raport de specialitate o manevră tehnică pe care dumneavoastră vreţi să o faceţi, în complicitate cu cei care v-au ajutat să ajungeţi primar, respectiv cei de la Ministerul Finanţelor, acel giumbuşluc financiar prin care eu am înţeles că nu mai vin banii pe care îi datora Guvernul Primăriei, ci din acte, dintr-o manevră – să spunem, tehnică – ajung practic în puşculiţa ELCEN, în felul acesta îndepărtându-ne de la legea bugetului de stat şi de la ordinea de priorităţi. Trebuie să înţelegeţi că bugetul Municipiului Bucureşti are o serie de arierate, pe care noi trebuie să le achităm. (…) Ştiu că v-aţi consultat îndelung cu ministrul Finanţelor, însă vă rog să aveţi în vedere (…) consilierii PSD vor ataca în instanţă această chestiune”, a spus Bădulescu, citat de Agerpres.

Nicuşor Dan a replicat că, prin acest mecanism, datoria Termoenergetica se diminuează de la 450 la 150 de milioane de lei.

„Acolo unde spuneţi că o să atacaţi, e vorba de 300 de milioane pe care, prin mecanismul SWAP de compensare, Guvernul i-a acordat Bucureştiului din datoria pe care o are către Termoenergetica. Deci, practic, din acest moment, datoria către Termoenergetica, care era undeva la 450 de milioane de lei, a ajuns undeva la 150 de milioane de lei, prin acest mecanism de compensare”, a explicat edilul general.

Pe același subiect:

Nicușor Dan despre prețul gigacaloriei: Nu putem obliga cetățenii să plătească pierderile din rețea VIDEO

ELCEN le cere scuze bucureștenilor și îi asigură că parametrii pentru agentul termic se vor îmbunătăţi gradual

VIDEO Nicușor Dan promite un call-center funcțional la Termoenergetica

Nicușor Dan: Vor fi sute de avarii la iarnă la Termoenergetica, trebuie să facem un management de avarie

Termoenergetica anunță oprirea apei calde pentru câteva zeci de blocuri din Sectorul 1

După ce i-a lăsat pe bucureșteni fără apă caldă, Termoenergetica anunță că le face reduceri la facturi

Datoriile Termoenergetica către Elcen se apropie de 90 de milioane de euro


Vei primi gratuit newsletterul săptămânal ce cuprinde știri exclusive și revista presei despre proprietari, locatari și chiriași, dacă te abonezi aici:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *