Prețurile gazelor naturale în Europa au crescut cu 60% în două zile. Mai multe țări UE, inclusiv România, cer soluții comune
Prețurile gazelor naturale au atins miercuri noi recorduri istorice pe piaţa de referinţă din Europa, ceea ce duce creşterile cumulate înregistrate în ultimele două zile la 60%, pe măsură ce impactul majorării costurilor la energie s-a răsfrânt asupra pieţelor de acţiuni şi obligaţiuni.
Oficialii UE au tras un semnal de alarmă, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.
La hub-ul TTF (Title Transfer Facility) din Olanda cotaţiile pentru gazele naturale cu livrare în luna următoare au crescut miercuri cu până la 40%, la un nivel record de 162,12 euro pentru 1 MWh, după ce marţi au încheiat şedinţa cu o creştere de 20%.
„Creşterea actuală a preţurilor energiei în Europa este cu adevărat unică. Niciodată până acum preţurile nu au crescut atât de mult şi atât de repede”, au reacţionat analiştii de la Société Générale.
„Este aproape imposibil să justifici de ce se mişcă atât de rapid şi atât de sus”, a spus şi Tom Marzec-Manser, analist la ICIS.
Mai multe state europene au cerut Uniunii Europene să ia măsuri urgente pentru a limita impactul creşterii explozive a preţului gazelor asupra gospodăriilor, iar comisarul european pentru energie, Kadri Simson, a promis că până la finele acestui an va prezenta un plan de reformare a pieţei gazelor.
„Şocul preţurilor nu poate fi subestimat. Afectează cetăţenii noştri, în special gospodăriile vulnerabile, slăbeşte competitivitatea şi se adaugă presiunilor inflaţioniste”, a spus Kadri Simson, la o dezbatere organizată de Parlamentul European.
Măsuri comune în UE privind prețurile gazelor naturale
Liderii statelor Uniunii Europene, reuniţi miercuri în Slovenia, şi-au afişat miercuri divizările în privinţa răspunsului care trebuie dat la creşterea de proporţii la prețurile gazelor naturale și energie electrică, Franţa şi Spania cerând o reformă în profunzime, în timp ce alţii sunt adepţii răbdării, relatează AFP.
Spania se numără printre cele cinci ţări din UE care cer o „abordare comună” alături de Franţa, Republica Cehă, Grecia şi România. Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi şi miercuri, la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul Uniunea Europeană (UE) – Balcanii de Vest, care au avut loc la Brdo în Slovenia. „Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat nevoia găsirii urgente a unor soluţii la nivel european”, a aratat Administraţia Prezidenţială, referindu-se la prețurile din energie.
Parisul îşi doreşte o revizuire importantă a pieţei electricităţii, în special fixarea preţurilor considerate prea dependente de cotaţiile energiilor fosile, în timp ce Madridul propune „achiziţii comune” de gaz, după modelul aprovizionării europenilor cu vaccinuri împotriva COVID-19.
Însă alte ţări, precum Germania şi Olanda, au avertizat împotriva unor „măsuri extreme”, argumentând că este vorba despre o situaţie temporară legată de oferta limitată, repercusiunile crizei sanitare şi pe fondul crizei economice.
„Întrebarea este: trebuie să schimbăm fundamental piaţa drept reacţie la preţurile ridicate la energie sau asta ţine de statele membre?”, a declarat premierul olandez la final de mandat Mark Rutte.
Liderul ungar Viktor Orban a blamat la rândul politica energetică a UE, în special Pactul verde european, care vizează neutralitatea continentului din punctul de vedere al emisiilor de carbon, şi piaţa carbonului, unde furnizorii de energie trebuie să achite „drepturi de poluare” puternic supralicitate.
Creşterea actuală a preţurilor este vina Comisiei, a spus el, făcând apel la „modificarea anumitor reglementări”. La Luxemburg, unde se desfăşoară o reuniune a miniştrilor europeni de mediu, ministrul grec al energiei Kostas Skrekas a lansat un avertisment împotriva unor astfel de tentaţii „populiste”.
La rândul său, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, apreciază că trebuie accelerată tranziţia energetică. „Cu cât mai repede vom spori sursele de energie regenerabilă, cu atât mai repede ne vom putea proteja cetăţenii împotriva creşterii preţurilor”, a declarat el în Luxemburg.
Acest subiect va fi discutat în detaliu la reuniunea Consiliului European din 21-22 octombrie, pe baza propunerilor făcute de Comisia Europeană.
Citește și: Cum vrea Guvernul să compenseze facturile la energie și gaze naturale