Actualitate

Noi amenzi în Legea asociațiilor de proprietari: Președinții care nu predau arhivele și funcționarii primăriilor, luați în vizor

Legea mirosurilor

Deputatul Alin Apostol (USR) ar vrea să completeze lista de amenzi în Legea asociațiilor de proprietari, incluzând nepredarea arhivei, nerespectarea regulamentului sau neaplicarea legii de către funcționarii primăriei pe lista de fapte care pot fi sancționate.

Apostol a anunțat că luni a fost o nouă ședință a grupului de lucru pe Legea Asociațiilor de Proprietari pe lângă Comisia de Administrație publică în care s-a discutat despre sancțiuni și contravenții, art. 102 din L196/2018. Discuțiile pe acest articol nu au fost finalizate, iar ele urmează a fi continuate în ședința următoare.

Împărtășesc cu voi completările pe care am să le propun la varianta curentă a articolului:
– nerespectarea regulamentului cadru al asociațiilor de proprietari
– nerespectarea de către compartimentele specializate în sprijinirea, îndrumarea și controlul asociațiilor de proprietari ale prevederilor legale din prezenta lege
– pierderea arhivei sau nepredarea ei de către administrator reprezentanților asociației
”, a scris Aposol pe Facebook.

El i-a îndemnat pe cei care au propuneri de modificare a articolului 102, care se referă la amenzi în legea asociațiilor de proprietari, să le transmită.

După negocierile din grupul de lucru, proiectul va merge către Comisia de administrație a Camerei Deputaților și apoi în plen. Camera Deputaților este decională.

Citește și: Zece informații despre asociația de proprietari pe care să le ceri înainte de a cumpăra un apartament


Vei primi gratuit newsletterul săptămânal ce cuprinde știri exclusive și revista presei despre proprietari, locatari și chiriași, dacă te abonezi aici:



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *