Actualitate

FALT cere reducerea TVA la energia termică pe tot parcursul anului, nu doar iarna

Federația Asociațiilor de Locatari Timișoara (FALT) solicită parlamentarilor de Timiș și Guvernului să facă toate demersurile pentru ca TVA de 5% pentru energia termică să se aplice pe tot anul, mai ales că timișorenii plătesc energie termică și iarna și vara.

Într-un comunicat de presă transmis ProblemeLocative, FALT se declară „surprinsă” de modul cum actualul Guvern al României a înțeles să ajute cetățenii care primesc agent termic și apă caldă în sistem centralizat, și în special, în cazul Timișoarei, de la compania Colterm.

Potrivit Federației, prin Legea nr. 196/ 2021 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică şi pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal s-a făcut o modificare a Codului Fiscal, modificarea prevedea că începând cu data de 13 ianuarie 2022, cota de TVA pentru energia termică destinată populației să fie redusă de la 19% la 5%. Această prevedere se aplica pe tot parcursul anului, susține Federația, iar respectiva modificare s-a făcut prin lege organică votată în unanimitate de Camera Deputaților, subliniază FALT.

„Ne-au surprins desele ieșiri publice ale președintelui Camerei Deputaților care mereu spunea că va reduce TVA la energia termică când, de fapt era prevăzut de o lege organică și se aplica în mod permanent nu doar pentru câteva luni, cum prevede ordonanța din decembrie 2021. Deși am atras atenția că nu e corect ca un drept câștigat cu unanimitate de voturi să ne fie luat printr-o ordonanță de urgență, acest lucru nu s-a luat în considerare. Probabil că acum s-a dorit să afle cetățenii că acest guvern se gândește la ei și că le reduce TVA-ul la energia termică, asta și din cauză că legea prevedea introducerea în vigoare de la data de 13 ianuarie 2022 a scăderii TVA, iar foarte multă lume nu știa de această modificare și s-a considerat că e mai bine să se laude acest Guvern că a rezolvat ceva pentru cetățeni, când de fapt le-a luat un drept câștigat”, se mai arată în comunicat.

FALT a redat și articolele din lege referitoare la cele expuse mai sus:

Legea nr. 196/2021 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică şi pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Art. IV. – 13/01/2022 – Art. IV. – a fost abrogat prin Ordonanţă de urgenţă 130/2021.

La articolul 291 alineatul (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins:

l) energia termică destinată populaţiei.”

Art. V. – 13/01/2022 – Art. V. – a fost abrogat prin Ordonanţă de urgenţă 130/2021

Prevederile art. IV intră în vigoare la 6 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ordonanţa de urgenţă nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

24. La articolul 291 alineatul (3), după litera n) se introduce o nouă literă, litera o), cu următorul cuprins:

o) livrarea de energie termică în sezonul rece, destinată următoarelor categorii de consumatori:

1. populaţie;

….”

25. La articolul 291, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (31) şi (32), cu următorul cuprins:

(32) Prin sezon rece, în sensul prevederilor alin. (3) lit. o), se înţelege perioada de 5 luni cuprinsă între data de 1 noiembrie a anului curent şi data de 31 martie a anului următor.”

Art. XXV. –

(1) Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. XXIV intră în vigoare la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu următoarele excepţii:

a) prevederile pct. 2225 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022;

 (2) Prevederile art. 291 alin. (3) lit. o) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică pentru livrările de energie termică efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2022.

Citește și: PMB se pregătește să reabiliteze încă 11 km de rețea primară de termoficare


Vei primi gratuit newsletterul săptămânal ce cuprinde știri exclusive și revista presei despre proprietari, locatari și chiriași, dacă te abonezi aici:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *