Actualitate

Jumătate dintre consumatorii casnici de electricitate sunt vulnerabili

consumatorii casnici de electricitate

Mai mult de jumătate din consumatorii casnici de electricitate din România, respectiv peste 4,5 milioane, se încadrează la categoria de consumatori vulnerabili, având un consum mediu de 55 kWh pe lună, potrivit cifrelor oficiale ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

„Din cei peste 8.700.000 de clienți casnici, conform raportărilor aferente semestrului I al anului 2020, transmise de furnizori către ANRE pentru a obține datele necesare realizării raportărilor către INS-EUROSTAT, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 1952/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului, peste 50% din total sunt clienți cu un consum mediu de 55 kWh/lună, care pot fi încadraţi în categoria consumatorilor vulnerabili,” se arată într-un comunicat al ANRE.

Pe de altă parte, în România, peste 18.000 dintre consumatorii casnici de electricitate înregistrează un consum care se apropie de 2.000 de kWh/lună.

Autoritatea mai informează că, la finalul lunii octombrie 2020, dintr-un număr de peste 8.700.000 de consumatori casnici, un procent de peste 32,8% (2.915.243 clienți) au ales să încheie contracte de furnizare la prețuri concurențiale.

În cadrul proiectului european privind simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale, se va ajunge ca până în 2026, procesul tehnic de schimbare a furnizorului să se finalizeze în 24 h.

Citește și: Consumatorii casnici de energie electrică mai au trei luni să încheie contracte pe piața liberă

Enel vrea să crească semnificativ investițiile în România, în special în energie regenerabilă

Ghid pentru schimbarea furnizorului de energie electrică


Vei primi gratuit newsletterul săptămânal ce cuprinde știri exclusive și revista presei despre proprietari, locatari și chiriași, dacă te abonezi aici:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *